De ce-urile părinţilor: aflaţi răspunsuri şi cărţi la Târgul Cărtureştilor

miercuri, 16 decembrie 2009

O vorbă din bătrâni spune că nu există „copil cuminte şi babă frumoasă".

Dar oare ce înţelegem prin copil cuminte şi care sunt etapele pe care trebuie să le urmăm pentru o educaţie adecvată? Când trebuie începută disciplinarea? Cum găsim echilibrul, măsura cu care trebuie să facem acest lucru?

Sau ce facem când suntem puşi în dificultate, când nu ştim să îi explicăm copilului lumea în care începe să facă primii paşi, când apar situaţii neprevăzute şi se nasc întrebări al căror răspuns este greu de găsit:

De ce are copilul meu coşmaruri?
De ce nu vrea să stea la grădiniţă?
De ce îi e frică de întuneric uneori?

Psihologii de la Fundaţia Generaţia vă stau la dispoziţie la Târgul Cărtureştilor din Bucureşti pentru a vă da sfaturi şi a vă îndruma în alegerea cărţilor despre psihologia şi comportamentul copilului. Îi găsiţi din 11 până pe 17 decembrie, în fiecare seară începând cu ora 18.30, în mansarda librăriei din Arthur Verona nr. 13-15.

Ne bucurăm să vă putem oferi şi cartea lui Berry T Brazelton, Puncte de Cotitura – Dezvoltarea copilului tau intre 0 si 6 ani, acum într-o ofertă specială şi la preţuri promoţionale.

Despre seminarul de psihanaliză "Scriitorul şi psihanalistul împreună, dincolo de divan"

marți, 15 decembrie 2009

Despre seminarul de psihanaliza literaturii organizat lunar (în prima sâmbătă a fiecărei luni) de Asociaţia pentru Promovarea Psihoterapiei

ne vorbeşte chiar titularul acestuia, psihanalistul Daniela Luca, membru direct al Asociaţiei Internaţionale de Psihanaliză şi membru fondator al Asociaţiei Interdisciplinare de Psihanaliză Aplicată

- într-un interviu realizat de Daniela Vasile.

Psihiatrii sunt printre cei mai puţin religioşi dintre medici

luni, 14 decembrie 2009

Iată concluzia unui studiu realizat de Universitatea din Chicago în anul 2003 şi publicat în numărul din septembrie 2007 al jurnalului Psychiatric Services (în care sunt asimilate şi competenţe psihologice, psihanalitice şi psihoterapeutice). Potrivit acestui studiu, medicii cu sentimente religioase au tendinţa de a-şi trimite pacienţii mai degrabă la un preot, decât la un specialist psi (deşi unii dintre ei nu resping aprioric soluţia din urmă). Totodată, cei mai mulţi doctori ar discuta bucuroşi probleme religioase cu pacienţii lor.

Studiul a fost realizat cu 1 820 de subiecţi - şi anume medici practicieni, dintre care au răspuns la întrebări 1 144 de medici, 100 dintre aceştia fiind psihiatri. Unele întrebări au fost de specialitate medicală, altele de natură religioasă. Rezultatele, aşa cum sunt prezentate în publicaţia LiveScience, sunt următoarele:

• Dintre medici, 61% îşi afirmă apartenenţa la biserica protestantă ori la cea catolică, pe când numai 37% dintre psihiatri aparţin uneia sau alteia dintre biserici.
• Dintre medici, 13% sunt de confesiune mozaică, faţă de 30% câţi se înregistrează în rândul psihiatrilor.
• Dintre medici, 10% s-au declarat fără vreo religie, faţă de 17% în breasla psihiatrilor.

Atari rezultate, în care prevalenţa credinţelor religioase este evident mai scăzută în rândurile psihiatrilor decât ale medicilor de alte specialităţi ar putea avea, printre altele, şi o explicaţie istorică, spune Farr Curlin, conducătorul studiului - şi anume puternicele convingeri atee ale lui Sigmund Freud şi ale multora dintre pionierii psihanalizei, descurajatoare pentru studenţii la medicină cu convingeri religioase.

Subiecţii studiului au răspuns şi unui scenariu ipotetic - unde l-ar îndemna să meargă pe un pacient cu probleme psihice: la un psihiatru / psiholog, la un preot / consilier pe probleme religioase, la un diacon specializat cu pregătire medicală, altundeva? Răspunsurile au fost următoarele:

• Mai mult de jumătate dintre medici ar îndruma un pacient cu probleme psihice către un psihiatru sau psiholog.
• 25% dintre medici l-ar îndruma către un preot sau consilier pe probleme religioase.
• 7% dintre medici l-ar îndruma spre un diacon cu specializare medicală.
• 12% dintre medici l-ar îndruma către diferite alte persoane.

În ceea ce priveşte convingerile pacienţilor înşişi, este util să fie amintit un alt studiu, din 2005, cu peste 1 700 de subiecţi, adulţi americani, studiu condus de Baylor University şi Gallup Poll: 10% dintre subiecţi au declarat că nu au nici o religie sau confesiune, în vreme ce 34% aparţineau bisericii evanghelice, iar 21% bisericii catolice.

Cred că toate aceste rezultate ale unor studii ştiinţifice completează util datele unei discuţii mai vechi de la Cafe Gradiva, despre raportul dintre psihanaliză şi religie, o discuţie care a stârnit la vremea ei comentarii înfocate - v. articolul "«Taina» spovedaniei şi tehnica psihanalizei" de Dan Niculescu, precum şi numeroasele comentarii de răspuns; şi, în completare: "Despre culpă şi sensul sacrului cu Françoise Dolto".

În rolurile principale: Sinele, Eul şi Supraeul

sâmbătă, 12 decembrie 2009

O secvenţă amuzantă dintr-un vechi film educativ (probabil şaptezecist) ne prezintă personificate, într-o dramatizare uşor naivă, cu toate acestea valabilă ca introducere, instanţele psihice ale Sinelui (sau Se-ului), Eului şi Supraeului (Id-Ego-Superego).

Supraeul (blazat ca un gentleman): You father is a good man, David, everyone knows that!
Sinele (agitat): I hate him!
Supraeul (imperativ): Honor thy father! Honor thy father! Or you will be punished!
Sinele (din ce în ce mai agitat): I hate him! I'll kill him!

A apărut "Psihoterapia vieţii cotidiene" de Nossrat Peseschkian

vineri, 11 decembrie 2009

Elefantul era considerat atracţia spectacolului, aşa că oamenii dădeau năvală să-l vadă. Cum noaptea era ţinut într-o încăpere întunecată, vizitatorii întârziaţi nu-l puteau zări, ci apucau să atingă doar o parte din corpul uriaşului animal. Unul dintre aceştia, care înşfăcase elefantul de un picior, a spus că animalul seamănă cu un stâlp zdravăn. Altul, care îi pipăise colţii, credea că seamănă cu ceva ascuţit. Un al treilea care pusese mâna pe o ureche, vedea elefantul ca pe un evantai,

povesteşte poetul persan Rumi, citat în cartea Psihoterapia vieţii cotidiene semnată de psihiatrul german de origine iraniană Nossrat Peseschkian. La fel ca în basm, şi noi tindem să vedem doar fragmente dintr-o persoană. Unul vrea să aibă un copil bun, altul un copil vioi şi orientat spre realizări, în timp ce un al treilea doreşte un copil ascultător, adică dependent, atrage atenţia Peseschkian în volumul tradus recent la Editura Trei.

Din faptul că tindem să ne raportăm unilateral la o persoană, de aici pleacă o mulţime de probleme zilnice legate de educarea copiilor, de relaţia cu partenerul sau cu ceilalţi. 

Acesta este punctul de pornire al psihoterapeutului germano-iranian care oferă soluţii pentru evitarea sau ieşirea din situaţii critice, din blocaje comportamentale sau mintale. Ca o replică la celebra lucrare a lui Freud, Psihopatologia vieţii cotidiene, Nossrat Peseschkian îşi intitulează cartea de self-help Psihoterapia vieţii cotidiene. În timp ce Freud pare să insiste asupra bolii, asupra aspectelor negative care ne tulbură liniştea, Peseschkian preferă să pornească de la ce e bun în fiecare, de la felul în care anumite comportamente şi obişnuinţe pot fi folosite spre binele nostru, pentru vindecarea noastră. Nu întâmplător, curentul psihoterapeutic lansat în peste 20 de ţări de Peseschkian şi inspirat de psihanaliză se numeşte terapie pozitivă.

Dar pentru a putea descoperi ce e sănătos şi bun în noi şi în ceilalţi avem nevoie de un soi de rafinament în analiza sufletului, oferit de ceea ce Peseschkian numeşte “analiza diferenţială”.

Cu alte cuvinte, atunci când apar conflicte relaţionale, în loc să generalizăm şi să culpabilizăm în grabă, e de preferat să punem degetul exact pe cauză, pe comportamentul care naşte conflictul. Spre exemplu, în loc să spună cu năduf

Partenerul meu este un monstru,

soţia ar putea fi mai explicită afirmând:

Azi m-am simţit tratată incorect şi partenerul meu a fost lipsit de delicateţe. M-a făcut să-l aştept mult timp, apoi nici măcar nu şi-a cerut scuze.

Cu alte cuvinte, în loc să arunce cu noroi şi să spună

Partenerul meu e un nimic,

ca şi cum n-ar avea nici o calitate, soţia ar putea la fel de bine să contureze mai clar originea problemei, anume norma socială a punctualităţii, o valoare la care ea ţine mult mai mult decât partenerul. Aceste valori sunt numite de Peseschkian “capacităţi actuale”. Sunt etaloanele după care ne comportăm, în funcţie de care socializăm. Terapeutul german găseşte în Psihoterapia vieţii cotidiene 26 de astfel de modele de purtare, care merg de la punctualitate, curăţenie şi loialitate la speranţă, credinţă, răbdare şi încredere în ceilalţi.

Reluând cele spuse până acum, lucrurile stau cam aşa: fiecare dintre noi ţine la o serie de valori, de modele de comportament; însă importanţa acestora nu este aceeaşi pentru toţi.

Conflictele apar în clipa în care centraţi pe anumite valori, ne aşteptăm inconştient ca şi ceilalţi să dea aceeaşi importanţă lucrurilor pe care le respectăm cu tărie. 

Pentru a depăşi aceste conflicte e nevoie de o autoanaliză prin care ne întrebăm, de pildă, de ce ţinem ca toţi să aibă aceleaşi preferinţe ca noi şi de ce ţintim anumite valori şi nu altele. Spre exemplu, o mamă devine deodată furioasă pentru simplul fapt că cel mic şi-a aruncat ghiozdanul într-un colţ al holului. Înainte de a urla la copil, vărsându-şi furia pe el, mama s-ar putea întreba de ce ţine exagerat de mult la ordine. Poate că a fost certată sau pedepsită pentru că nu era ordonată când era copil sau poate că, atunci când era mică, ceilalţi erau responsabili de menţinerea ordinii, lucru pe care îl aşteaptă şi acum, sugerează Peseschkian.

Cazuistica autorului este extrem de diversă: de la relaţii de cuplu şi parentale la somatizări şi comportamente obsesive. Miza cărţii Psihoterapia vieţii cotidiene este să indice drumul, dar nu şi paşii, vorba autorului, spre găsirea echilibrului mintal, spre un soi de igienă psihică. Totul porneşte de la observarea obiectivă a diferenţelor de priorităţi dintre noi şi alţii, ajungând la o necesară lărgire a scopurilor vieţii.

Oamenii nu stau pur şi simplu la birou tot timpul. Ei se mişcă, ies la plimbare şi fac sport. Ei nu se sacrifică pe altarul căminului propriu, ci mai şi citesc sau merg la concerte,

observă Nossrat Peseschkian, care prin originea sa iraniană este extrem de sensibil la diferenţele culturale şi de priorităţi. Ultimul citat pare simplist, însă cazurile povestite în carte vă vor convinge că, într-adevăr, alunecăm foarte repede spre o purtare şi o atitudine unilaterale, sărăcindu-ne viaţa şi iscând nervi inutili.

Victor Popescu

Recenzie difuzată în emisiunea Dosarele PSI din 22 noiembrie 2009, Radio România Cultural

Psihanaliza si film in... "Labirintul lui Pan"

joi, 10 decembrie 2009

In agonia mortii, plutind ca in lichidul amniotic in sonoritatea hipertrofica a unui cantec de leagan (simbol al maternitatii, inocentei si protectiei), sfidand timpul care regreseaza, se naste o poveste: “In timpuri indepartate, intr-un tinut subpamantean, in care nu exista minciuna sau durere, traia o printesa – printesa Moanna. Printesa ravnea, insa, nespus la tinutul pamantean, la cerul albastru, la adierea vantului si rasaritul soarelui. Intr-o zi, impinsa de dorinta, printesa reuseste sa se furiseze si, urcand treptele putului care facea legatura cu regatul pamantean, ajunge la suprafata. Orbita, insa, de lumina zilei printesa isi pierde memoria, uitand cine era si de unde venea. Singura, lovita de frig, foame si boala printesa moare, lasand in urma durerea tatalui ei, dar si convingerea acestuia ca intr-o zi, chiar de-o va astepta pana la capatul lumii, fiica lui se va intoarce”. Tesuta din basmele Fratilor Grimm, aceasta poveste reprezinta laitmotivul filmului Labirintul lui Pan (2007), regia: Guillermo del Toro.

Plasata in Spania anului 1944, la sfarsitul Razboiului civil dintre republicani si armata franchista, actiunea filmului ilustreaza clar, atat la nivel social, cat si individual, antiteza bine / rau. Luptele de gherila, sustinute de partizanii republicani impotriva dominatiei fasciste, isi gasesc simetria la nivel individual in trairile profunde, proprii protagonistilor filmului.


Personajul principal al filmului, Ofelia, o fetita de 12 ani al carei tata fusese ucis in razboi, accepta, din dragoste pentru mama ei, o viata noua si o familie reintregita de un tata vitreg, Vidal, capitan in armata lui Franco, un om de o cruzime inimaginabila, extrem de intransigent si de discriminator si un fratior care urma sa se nasca in curand.

Desi se conformeaza situatiei impuse de mama ei, Ofelia nu se supune capitanului Vidal, pe care nu-l accepta niciodata ca tata si nici nu se lasa asimilata de atmosfera reala agresiva, tensionata de dualismul personajelor apropiate profesional capitanului Vidal – servitoarea Mercedes si doctorul Fereiro – dar spiritual partizanilor pe care ii ajutau din umbra. Descoperind misterul locurilor in care ajunsese, fetita alege sa se refugieze in fantastic, ca simbol al asertivitatii dand nastere unei alte antagonii – submisivitate / dominanta. Daca in plan real fetita isi pierduse valoarea, caci figura paterna, tatal vitreg extrem de arogant, o renega si devaloriza, iar figura materna, mama bolnava, neputincioasa, nu putea ameliora clivajul psihologic produs la copil, in plan imaginar fetita se regaseste, capata rolul central si se perfectioneaza. Nevoile ei pentru o figura paterna bine definita si devotata, pentru o figura materna participativa, protectoare, responsabila, pentru o familie inchegata, armonioasa, suportiva, securizata si securizanta, precum si nevoia de a folosi si proiecta pe cineva modelele parentale introiectate in perioada arhaica, isi gasesc satisfacerea in lumea fantastica pe care psihismul Ofeliei o crease, sau o descoperise. Necesitatea de a nu-l inlocui pe tata cu persoana capitanului Vidal este puternic evidentiata in film atat prin verbalizarea directa a Ofeliei, cat si prin efortul pe care fetita il depune in indeplinirea sarcinilor care ar fi adus-o mai aproape de familia pierduta – pierduta in plan fantastic de printesa Moanna, pierduta in plan real de Ofelia in momentul mortii tatalui ei.

Alternanta si contrastanta secventelor fantastice cu cele reale creioneaza la randul lor antagonii: pulsiuni de viata / pulsiuni de moarte, atemporal / temporal, mansuetudine / mizantropie. Pe de o parte, Ofelia, sfidand timpul si spatiul prin portalurile pe care le deschide intre real si imaginar, incearca sa insufleteasca ceea ce era sortit mortii (batranul smochin pe care-l salveaza de broscoiul ucigas); pe de alta parte, capitanul Vidal, blocat in spatiu, dependent temporal, “supus de dragul supunerii” dupa cum ii reproseaza doctorul Fereiro, sadeste in jurul sau teama, restrictie si moarte.


Istoria circulara a Ofeliei / printesei Moanna este opusa istoriei liniare a capitanului Vidal. Nasterea in aceeasi zi cu tatal, preluarea vocatiei tatalui, fixatia fata de timp care exista la tata si se naste la fiu in momentul in care timpul inceteaza sa mai existe pentru tata si contiguitatea acestui pattern la copilul care urma sa se nasca, denota caracterul liniar, aproape obsesiv-compulsiv din punct de vedere transgenerational al vietii capitanului Vidal. Coordonat de imperativul “trebuie” care genereaza in interiorul omului o violenta inefabila, capitanul Vidal, scindat de propriile-i dorinte pe care nu mai stie sau nu mai are puterea sa le recunoasca, devine un simplu instrument de culpabilitate si datorie fata de cel asupra caruia se proiectase narcisic si pe care il incorporase ca Ideal al Eului – tatal sau, reprezentantul Tatalui originar, clivat in totem si zeu. “Astfel, o religie a fiului se substituie religiei tatalui” (Michael Palmer, Freud si Jung despre religie).

Revenind la Ofelia, nu putem trece cu vederea travaliul psihologic al fetitei, lupta ei dureroasa de a renaste, de a se reinventa. Poate fi observat paralelismul intre trairile mamei si trairile fiicei. Daca mama traieste somatic travaliul nasterii, Ofelia, folosind drept model mama introiectata (ca obiect bun / rau) traieste psihologic travaliul renasterii propriului Eu.

Dihotomizata intre real si imaginar, fara a permite insa granitelor celor doua dimensiuni sa se dilueze una intr-alta, Ofelia trateaza cu responsabilitate si implicare emotionala atat sarcinile impuse in fantastic de Faun, cat si sarcinile pe care si le impune singura in realitate – s-o ajute si s-o protejeze pe mama ei suferinda. Prima sarcina desprinsa din fantastic ii aduce satisfacere in plan imaginar, dar are repercusiuni punitive in plan real, caci cerintele morale ale Supraeului – mama care-i daruise Ofeliei haine noi ce-i confereau o tinuta decenta la receptia organizata de tatal vitreg – intra in conflict cu satisfacerea pulsionala a Se-ului – descinderea Ofeliei in mediul silvestru retrograd, primitiv care stirbeste tinuta standardizata a copilei.

La cea de-a doua sarcina, Ofelia da frau liber libidoului si, gustand din bucatele interzise de pe masa capcaunului, descatuseaza destrudo (pulsiunea mortii) simbolizata de monstrul orb. Moartea spiridusilor devorati de capcaun reprezinta pretul pe care Ofelia il plateste pentru ca nu-si depaseste conditia narcisica si, eludand alegerea morala, se lasa dominata de propriile-i instincte. Atitudinea din antecamera capcaunului a unei Ofelii omnipotente si egocentrice (Eul ideal) denota regresia la perioada orala caracterizata de narcisismul primar.

Dezamagita de natura-i umana primitiva din cauza careia esueaza partial in indeplinirea celei de-a doua sarcini, Ofelia este de-a dreptul deznadajduita in momentul in care ii este deconspirat planul de salvare a mamei si participa terifiata la autodafe-ul matragunei care avea rolul de a salva viata acesteia. Atitudinea de inchizitor a mamei, care condamna trairile si actiunile fantastice ale Ofeliei, este extrem de dureroasa pentru fetita, adancind trauma psihologica in care se gasea. Vulnerabila si singura, Ofelia proiecteaza figura materna asupra servitoarei Mercedes. Cantecul de leagan intonat de Mercedes, tesut ca un liant – cordon ombilical simbolic – intre cele doua, ilustreaza o Ofelie regresata in perioada orala, cuibarita la pieptul femeii, intocmai ca pruncul care asteapta de la sanul-obiect bun satisfactie si protectie.

Parasita de Faun si spiridusi si de mama, care intr-un final moare, Ofelia pare pierduta, sortita alienarii. Dar nu alege alienarea, alege sa se salveze! Se intoarce pentru ultima data in fantastic pentru indeplinirea celei de-a treia si ultime sarcini. Curajul cu care-l infrunta pe capitanul Vidal (care, desi era ranit, era mai puternic decat Ofelia si era foarte motivat sa-si salveze fiul pentru contiguitate), curajul cu care alege sa-si sacrifice propria viata denota faptul ca fetita depasise egocentrismul conditiei umane si atinsese perfectiunea.

Respiratia spasmodica a Ofeliei agonizand pe marginea putului din care descinsese candva in mortalitate printesa Moanna, sangele picurand in interiorul putului pe lespedea trasata de cercuri ca intr-o spirala a devenirii fiintei, imaginea sculpturala a Faunului ce proteja o fetita si un prunc, cantecul de leagan pe care-l ingana Mercedes in incercarea de a alina suferinta fetitei, toate acestea descriu parca travaliul nasterii.

Deznodamantul travaliului somatic al mamei, care daduse nastere unui copil (o fiinta pura, imaculata) sacrificandu-si propria viata, apare in analogie cu finalul travaliului psihologic al fetitei care, prin sacrificarea / proiectia Eului ideal, infantil, narcisic (Ofelia), da nastere Idealului Eului, desavarsit, perfect integrat (printesa Moanna). Ultimul suflu al Ofeliei intr-o existenta erodata de suferinta, nedreptate si moarte, reprezinta prima suflare intr-o lume perfecta, neatinsa de cruzime, minciuna, subjugare. Ofelia metamorfozata in printesa Moanna devenise Idealul Eului! Era prima fiinta umana care, prin puritatea sufletului si a ideilor, reusise sa escaladeze muntele insingurat si culesese pentru sine trandafirul nemuririi, la care ceilalti muritori, inrobiti de suferinta si mortalitate nu avusesera nicicand acces.

Povestea capitanului Vidal se incheie odata cu moartea sa, caci fiul sau nu avea sa afle niciodata cine-i fusese tata. Povestea circulara a printesei Moanna, care, pentru o clipa de nonconformism, si-a sacrificat eternitatea si apartenenta familiala si a obtinut doar uitare si moarte, se incheie cu alegerea Ofeliei de a-si sacrifica viata si a depasi mortalitatea pentru a redeveni printesa Moanna, pentru a-si regasi originile si a-si redobandi nemurirea.

Continutul manifest al filmului creioneaza parca psihismul Ofeliei: coborarea in putul din labirint, ca descindere in Inconstient, Eul simbolizat de Faun si spiridusi ca mediatori intre real (Supraeu) si imaginar (Sine), scorbura batranului smochin si antecamera capcaunului ca parti ale Inconstientului populate de broscoi si capcaun ca pulsiuni ale mortii (destrudo) si de bucatele imbietoare, dar interzise, ca pulsiuni ale vietii (libidoul) precum si lumea reala care cenzura agresiv trairile si actiunile Ofeliei, ca imagine a Supraeului.

Externalizarea decizionala simbolizata de Cartea Rascrucilor care puncta atunci cand era necesar actiunea pe care urma s-o aplice Ofelia simbolizeaza imaturitatea, nevoia de confirmare, nevoia unui continator extern. Fiecare scena a filmului reprezinta o piesa dintr-un puzzle complet care este Eul Ofeliei. Trecuta pe sub furcile caudine, Ofelia reuseste in final sa devina completa, cu un Eu definitiv, consolidat. Asemeni pasarii pheonix, Ofelia moare pentru a renaste perfecta, desavarsita. Procesul de initiere/maturitate al printesei Moanna, pierduta intr-o lume pamanteana ostila, decadenta, se incheie cu sacrificiul suprem al Ofeliei, pe care suferinta existentei in aceeasi lume pamanteana potrivnica o innobilase.

Desavarsirea propriului Eu, nasterea ei din ea insasi precum fluturele din larva, inversarea cadrului imagistic in care ceea ce era fantastic devine real si posibil si ceea ce era real devine poveste simbolizeaza triumful Ofeliei in fata pervertirii, raului, alienarii si efemeritatii.

Labirintul lui Pan - o umila proiectie

Simona Maria Banica,

licentiata in psihologie Univ. Spiru Haret

lucrare prezentata la Cercul de Psihanaliza al Asociatiei pentru Promovarea Psihoterapiei in decembrie 2009

Despre psihoterapia copiilor

miercuri, 9 decembrie 2009

...şi despre problemele cu care ei vin la cabinetul psihoterapeutului, precum şi despre rolul părinţilor în cadrul întâlnirilor cu psihoterapeutul - vom discuta sâmbătă, 12 decembrie, cu psihoterapeutul adlerian Anda Păcurar.

Ascultati live Radio Romania Cultural sâmbătă, 12 decembrie 2009, începând cu ora 18.15, emisiunea Dosarele PSI

Astăzi se lansează cartea "Povestiri de psihoterapie romaneasca"

marți, 8 decembrie 2009

Editura Trei va invita astazi, marti, 8 decembrie 2009, ora 17.00 la evenimentul de lansare al cartii Povestiri de psihoterapie romaneasca, care va avea loc la Cercul Militar National - Sala Bizantina.

Vor vorbi: Liana Don, Nicoleta Gheorghe, Vlad Grigorescu, Irina Holdevici, Gabriela Hum, Mihaela Minulescu, Iolanda Mitrofan, Brandusa Orasanu, Florentina Palada, Mara Priceputu, Simona Reghintovschi, Diana Vasile si Vasile Dem. Zamfirescu.

Intalnirea va fi moderata de Cristian Tabara.

Intrarea este libera si se face prin strada Constantin Mille nr. 1 (vis-a-vis de Teatrul Mic).

Psihanaliza maternităţii şi a paternităţii

luni, 7 decembrie 2009

...este titlul workshop-ului ce va fi susţinut de psihanalistul Daniela Luca sâmbătă şi duminică, 12-13 decembrie, o manifestare organizată de Fundaţia Generaţia. Mai multe detalii în următorul interviu luat chiar susţinătoarei workshop-ului - un interviu realizat de Daniela Vasile.

Psihanaliza pe podium în topul... afrodisiacelor

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Sau mai exact pe locul 3, într-un Top Ten al afrodisiacelor, realizat de magazinul online LiveScience.

De ce este considerată psihanaliza eficace şi sexy - aflaţi aici.